miercuri, 30 martie 2011

Sarea crește virulența Helicobacter Pylori - bacterie implicată în geneza ulcerului gastric

Oamenii de știință au descoperit înca un risc pentru sănătate, determinat de o dietă bogată în sare. Un aport ridicat de sare induce creșterea activității genice a Helicobacter pylori, făcându-l mai virulent și astfel implicit crește probabilitatea ca o persoană infectată să dezvolte o boală gastrică gravă.

Hanan Gancz, de la Universitatea de Medicină din Maryland  precizează că: ,, Există dovezi epidemiologice care sugerează o legătură între H. pylori și dieta umană. Acest lucru este valabil  mai ales în cazul dietelor bogate în sare.”

H. pylori este o bacterie spiralată, care poate trăi în mediul acid din stomac și duoden, fiind implicată în 80% din cazurile de ulcer gastric și în 90% din cele de ulcer duodenal. Infecția cu H. pylori poate duce de asemenea la gastrită, iar persoanele infectate au un risc de 2 pana la 6 ori mai mare de a dezvolta MALT (mucosa associated  lymphoid tissue lymphoma) și cancer gastric față de persoanele neinfectate.

Infecția cu H.pylori este foarte comună în Statele Unite, fiind mai frecventă la varstnici și la persoanele cu venituri scazute . Aproximativ 20% din adulții sub 40 de ani și 50 % din cei peste 60 de ani sunt infectați. Purtătorii nu prezintă simptomatologie și în fapt numai un mic procentaj dezvoltă ulterior o afecțiune gastrică.

Cercetările de până în acest moment s-au referit la efectele alimentației asupra mediului din stomac, unde practic este localizată bacteria, omițând totuși să evalueze răspunsul acesteia la diferite diete. Urmărind dovezile epidemiologice a rezultat că infecțiile cu H.pylori, asociate cu o dietă crescută în sare duc la creșterea incidenței bolilor gastrice grave, Gancz și colegii săi  declarând că : ,,Ritmul de creștere al H.pylori scade la concentrații crescute de sare. Celulele se modifică, mai precis se alungesc și formează lanțuri. Concludem că H.pylori expus la niveluri crescute de sare, in vitro, prezintă defecte în diviziunea celulară”. De asemenea s-a descoperit că transcripția a două gene, responsabile de virulența bacteriei, este crescută la niveluri ridicate de sare.  

Societatea Americană  de Microbiologie urmează să revină cu noi recomandari nutriționale în lumina acestor descoperiri.

Autor : Nora Chehne
Bibliografie : http://www.science20.com/news/salt_increases_ulcer_bug_virulence

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu